LECTIE DE ISTORIE [EPISODUL 3]

CFR București a fost una dintre cele mai de succes echipe de club ale României interbelice, chiar dacă nu a câștigat niciun titlu de campioană în acea perioadă (Campionatul de război, Cupa Basarabia, a fost cucerit de Baratki&co. în 1942, când România era deja bine angrenată pe câmpul de luptă).

Rezultatele pe plan european și Cupa României, precum și clasările pe primele poziții ale clasamentului diviziei naționale de fotbal au făcut din echipa feroviară o forță de temut pentru majoritatea adversarilor, indiferent de nume sau proveniență. Un alt aspect deosebit de important în clădirea acestui renume al CFR-ului l-a reprezentat și susținerea importantă din partea suporterilor, clubul feroviar devenind fără prea mare efort unul dintre cele mai populare la nivelul Bucureștiului, cu o susținere provenită cu precădere din zona Giuleștiului, dar clubul capătă rapid simpatii în întreaga țară, datorită diversității etnice a jucătorilor (români, maghiari, sârbi, sași, evrei, italieni etc), a rezultatelor și ca urmare a popularității instituției CFR-ului în rândul românilor.

Din punct de vedere social, fanii echipei făceau parte din toate păturile sociale, asemeni fotbaliștilor de la CFR București, iar acest lucru a creat o emulație în jurul echipei, greu de echivalat în cazul lui Ciocanul, de exemplu, echipa evreilor bogați din capitală, cu sediul în Calea Dudești din București, unde avea și stadionul (pe care a evoluat și Rapidul în câteva rânduri).

În 1936 CFR București devine Rapid București, nume pe care avea să-l poarte până în 1944. Într-una dintre cele mai de succes perioade pentru România pe plan economic (în 1938, economia României cunoscuse un apogeu al dezvoltării, iar BNR avea, în 1940, o rezervă record de aur), Rapidul avea să trăiască una dintre cele mai glorioase epoci ale istoriei sale.

Să începem cu începutul. Primul trofeu obținut de echipa feroviară a fost Cupa României, o competiției care se va dovedi a fi preferata giuleștenilor de-a lungul istoriei. Finala s-a jucat în data de 6 iunie 1935, cu Ripensia, scorul final fiind 6-5, echipa CFR-ului fiind alcătuită din: Theimler, în poartă – Roșculeț, Ujlaki – Vintilă, Wetzer II, Cuedan – Georgescu, Barbu II, Strock, Medve și Attila. Se poate observa diversitatea etnică din sânul echipei, lucru tipic în acea perioadă în cazul tuturor echipelor de fotbal din primele divizii, detaliu care a contat în atragerea simpatiilor de pretutindeni către echipa din Giulești

Revenind la aspectul sportiv, Ripensia avea să-și ia revanșa în fața CFR-ului în șaisprezecimile competiției organizate sezonul următor, 3-2 în Giulești pentru echipa bănățeană în care strălucea Dobay. Dealtfel, bănățenii aveau să își adjudece trofeul în finala cu Unirea Tricolor.

Acest detaliu e important deoarece, pentru microbiștii vremii, timp de șase ani, finala din 1936 urma să fie ultima fără Rapidul nostru în prim plan, ba chiar în calitate de câștigătoare a trofeului. Dirijați din teren de un Baratki absolut fenomenal, devenit unul din idolii tribunei rapidiste încă de la primele sale meciuri disputate în alb și vișiniu, feroviarii au obținut șase succese consecutive în Cupa României, serie neegalata până azi.

Una din cele șase finale a fost, conform celor de la TVR, cea mai lungă finală din istoria Cupei României! ”Finala dintre Rapid şi Venus Bucureşti, disputată în data de 30 aprilie 1940, e înregistrată în analele istoriei ca fiind jucată pe durata a 194 de zile, rejucându-se de trei  ori.  Primul meci s-a terminat la egalitate, 2-2, pe ANEF din Bucureşti. Al doilea, disputat tot pe ANEF,  s-a încheiat iarăşi, nedecis: 4-4! A treia partidă s-a jucat abia şase luni mai târziu, după ce  România trecuse prin trauma pactului Ribbentrop-Molotov şi a Dictatului de la Viena.

Pe 27 octombrie 1940, pe stadionul din Giuleşti, de această dată, Rapid şi Venus Bucureşti vor încheia iarăşi  egal, ca şi-n primul meci: 2-2. Deznodământul finalei din 1940 a avut loc în data de 9 noiembrie, când echipa feroviară se impune cu 2-1 şi îşi adjudecă definitiv trofeul”.

Din fericire pentru noi, rejucările au reprezentat un element cheie al istoriei Rapidului romantic. În episodul următor al periplului nostrum în istoria clubului giuleștean, ne vom focusa asupra primelor performanțe europene ale alb-vișiniilor.

E datoria noastră să nu uităm nicicând că suntem mândrii susținători ai unui club cu o istorie adevărată, quasicentenară, un simbol mereu viu – în ciuda prezentului – al performanțelor obținute prin trudă și spirit de sacrificiu. Totuși,uneori, destul de rar, norocul ne-a ajutat să obținem acele performanțe. Despre asta, în episodul următor.

 

Leave a Reply