LECTIE DE ISTORIE [EPISODUL 4]

Rezultatele bune ale echipei pe plan intern au avut ca urmare primele participări ale clubului nostru în recent înființatele competiții europene intercluburi. Era momentul ca Baratky et co. să își arate forța în fața principalele puteri fotbalistice ale bătrânului continent. Ciocănarii, cum erau cunoscuți jucătorii feroviari, aveau să obțină victorii despre care se va vorbi chiar și la un secol distanță.

Înainte de a prezenta pe scurt rezultatele Rapidului pe plan european, trebuie să ținem cont de vremurile în care se disputau acele partide. Realitatea era cu totul alta, comparativ cu cea de acum. Fotbalul era mult mai pur, chiar dacă exista și atunci o anumită foame de bani, sportul era sport, business-ul business, iar bărbații din teren erau cuprinși de spiritul sportivității, chiar dacă fotbalul nu era privit ca fiind apanajul gentlemenilor. Dovadă a acestui fapt o reprezintă tradiționalele fotografii post-match cu jucătorii ambelor echipe, indiferent de țara din care proveneau. De exemplu, rapidiștii noștri și jucătorii lui MTK Hungaria Budapesta, unul din granzii țării vecine, alături de Ferencvaros Budapesta.

Totuși, politicul și-a băgat deseori coada și a influențat desfășurarea competițiilor respective. Venus București a fost prima echipă românească ce a participat la Cupa Mitropa, prima competiție europeană inter-cluburi. România a fost invitată în 1937, practic atunci când Rapid, Venus și Ripensia făceau legea în fotbalul românesc. Mitropa Cup, cunoscută ca și Cupa Europei Centrale, echivala cu Europa League de astăzi, din punct de vedere sportiv, însă poate fi comparată cu o competiție intre țări aflate în diverse conficte de interes, inclusiv pe plan militar.

Ca urmare a performanței din finala Cupei României din 1937, Rapidulețul lui Baratky, Bogdan sau Auer, printre alții, s-au calificat în Cupa Europei Centrale, unde au întâlnit-o în optimi pe Ujpest Budapesta. 4-1 în meciul tur (detalii, aici https://www.magyarfutball.hu/hu/merkozesek/1938-06-26/ujpest-rapid_bucuresti), iar speranțele giuleștenilor erau aproape de zero. Insuccesul poate fi explicat și prin faptul că rapidiștii disputaseră și câștigaseră finala Cupei României în fața celor de la CAM Timișoara. O nouă calificare în cupele europene era, astfel, obținută, iar fotbaliștii clubului feroviar aveau oportunitatea de a-și măsura și în anul următor forțele cu principalele cluburi de pe bătrânul continent. Finala Cupei a avut loc cu câteva zile înaintea meciului disputat la Budapesta.

Returul de la București nu lăsa loc de interpretări, absolut toată lumea, inclusiv Gazeta Sporturilor – care titra “O victorie a Rapidului e imposibilă“, citându-l pe arogantul antrenor al celor de la Ujpest, Laszlo Sternberg – considera că Rapidul era condamnat la o eliminare rușinoasă în fața ungurilor. În fața a 20.000 de spectatori care au umplut până la refuz arena din Giulești și care au creat o atmosferă fantastică, Rapidul o umilește pe Ujpest și câștigă cu 4-0, astfel calificându-se mai departe în sferturi. Cea mai importantă performanță de până atunci a recent înființatului (15 ani) club feroviar. O victorie magnifică, ce a fost comparată cu cea a lui David în fața lui Goliat de presa vremii. Vă amintiți, poate, de modul în care SuperDepor o elimina din sferturile Champions League în 2004 pe Milan, după 4-1 în tur, pe San Siro, și 4-0 în returul de pe El Riazor… performanța Rapidului era cel puțin similară, iar reacțiile create au fost pe măsura performanței obținute. Rapidiștii erau priviți precum niște eroi, iar fotbalul urca și mai tare în topul preferințelor de ordin sportiv ale românilor.

Sorții le-au adus în fața Ciocănarilor din Giulești o veritabilă forță a fotbalului european al vremii, italienii de la Genoa 1893, una dintre cele mai iubite și de succes echipe din Cizmă. Turul s-a jucat în data de 10 iulie 1938 (conform platformei online a suporterilor roș-albaștri – http://www.pianetagenoa1893.net/accadde-oggi/3-a-0-al-rapid-di-bucarest/?refresh_ce-cp), iar faptul că Baratky nu a evoluat pentru formația românească a contat enorm. Returul din 17 iulie 1938 a consfințit una din marile victorii ale Rapidului pe plan european, 2-1, cu goluri semnate de Baratky și Bogdan. Rapidul rata, astfel, șansa de a se califica în semifinalele competiției, dar nu se făcea de râs, dimpotrivă.

Rapidul devenea astfel o echipă cu nume în Europa, italienii fiind impresionați de echipa noastră și alocând mult spațiu echipei alb-vișinii în presa sportivă. Ba mai mult, Ionică Bogdan avea să își paveze drumul spre o carieră în afara țării. Mai întâi Franța, după care Ungaria și, în cele din urmă, Italia, la Bari, fostul rapidist urma să își etaleze talentul imens. Atacantul care marca un hattrick în chiar primul său meci în tricoul Rapidului, un amical câștigat cu 3-0 în fața giganților de la Olimpique du Marseille în 1936, reușea să câștige de unul singur, aproape un deceniu mai târziu, meciul disputat de Bari, în campionat, împotriva marelui Milan, marcând unicul gol al partidei. Dar asta e o paranteză menită să releve valoarea fotbaliștilor de la Rapid din acea vreme.

Revenind în țară, Rapidul câștiga o nouă finală a Cupei României în 1938, în fața celor de la CAM Timișoara. O nouă calificare în cupele europene era, astfel, obținută, iar fotbaliștii clubului feroviar aveau oportunitatea de a-și măsura forțele cu principalele cluburi de pe bătrânul continent.

Începe, astfel, sezonul care aduce – moral – primul trofeu european din istoria Rapidului, 1939-1940. În acel an, contextul a fost unul favorabil echipelor din Estul Europei, întrucât formațiile din Italia, Cehoslovacia și din Austria au refuzat participarea, ca urmare a tensiunilor de ordin politic. Astfel, la startul competiției au luat parte opt formații din Ungaria, România și Iugoslavia, favoritele fiind în mod evident echipele din Ungaria.

S-a jucat, deci, direct faza sferturilor de finală, în care Rapidul s-a distrat cu MTK Hungaria Budapesta, 3-0 în Giulești, respectiv 1-2 în deplasare. Adversarul din semifinale a fost Građanski Zagreb, reprezentanta Iugoslaviei. Primele două meciuri s-au încheiat identic, 0-0, însă. Cum regulile erau destul de alambicate în acea perioadă a fotbalului romantic, s-a ajuns la disputarea unui retur la Subotica, considerat pe teren neutru, pentru stabilirea finalistei Cupei Europei Centrale.

Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru ai noștri, Zvonimir Cimermančić deschizând scorul pentru croați în chiar primul minut al jocului. Ionică Bogdan a reaprins speranțele ciocănarilor printr-un gol marcat în minutul 14, dar până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Întrucât nu fusese introdusă încă loteria penalty-urilor și ca urmare a faptului că – așa cum spuneam mai devreme – fotbalul era romantic la acea vreme, s-a decis ca aruncatul banului să stabilească finalista dintre cele două echipe. Rapidul a avut noroc și s-a calificat în finală!

Chiar dacă ne despart aproape opt decenii de la această fantastică performanță obținută de clubul giuleștean, ea este încă vie în sufletele rapidiștilor. Această finală reprezintă apogeul performanțelor obținute de generația lui Baratky, Sipoș, Auer, Bogdan, Wetzer sau Costea. Ce eroi! Și totuși, mai erau de jucat două meciuri în compania unei noi echipe ungurești, o forță a acelor vremuri, pentru ca Rapidul să își adjudece primul său trofeu european oficial.

Am luat pulsul contextului politic al vremurilor, pentru a înțelege mai bine atmosfera în care urmau să se dispute ambele manșe ale finalei. Pe 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol secret prevedea împărțirea Poloniei și României între cele două puteri totalitare. În România, URSS revendica Bucovina de Nord și Basarabia. În septembrie, Polonia este invadată și împărțită conform pactului. România a rămas, oficial, o țară neutră, dar a adăpostit refugiații polonezi și, mai ales, a transportat armata, guvernul și tezaurul băncii poloneze de la frontiera din Bucovina până în teritoriul britanic (Alexandria din Egipt), prin căile ferate, șoselele și porturile românești de la Marea Neagră, mulțumită mobilizării CFR (instituție organizată, după cum aminteam în episoadele precedente, de manieră paramilitară), SMR și LARES.

În iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze și să cedeze, fără luptă, Basarabia și Bucovina de Nord. Pe lângă aceste teritorii, a mai fost răpit și Ținutul Herța, care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia, și nu fusese revendicat de URSS. Evacuarea armatei și administrației române a fost însoțită de acțiuni antiromânești ale sovieticilor. Două treimi din Basarabia au fost alipite unei mici republici sovietice autonome pre-existente, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, restul fiind anexate Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Ocupația sovietică a desfășurat o campanie de distrugere a ființei naționale românești prin deportări în masă și prin interzicerea valorilor românești.

Instalat la 4 iulie 1940 în speranța de a câștiga bunăvoința Germaniei hitleriste, guvernul Ion Gigurtu a introdus o legislație antisemită după modelul german, potrivit cu ideologia de extremă dreapta care îl călăuzea. El însă nu a reușit să obțină sprijinul Germaniei, deoarece aceasta îi sprijinea pe cei care pierduseră Primul Război Mondial și care solicitau din ce în ce mai virulent revizuirea granițelor. Astfel că, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forțat România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept „Transilvania de Nord”, pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud”, care a rămas sub guvernarea românească.

Acesta era contextul în care urma să se dispute finala Cupei Europei Centrale dintre Rapid, echipă românească, și Ferencvaros, echipă maghiară, reprezentanta, deci a statului care ne-a luat Transilvania. Putem afirma fără teamă că greșim că politicul avea să aibă un rol deosebit de important în ceea ce privește (ne)disputarea marii finale.

Ungurii ne luaseră Ardealul. Partida era tur-retur. Cum îţi imaginezi că o echipă maghiară putea veni atunci la Bucureşti? Era război, nimeni nu mai avea chef de fotbal...“, explică Gheorghe Scurtu în ProSport motivul nedisputării meciului de atunci.

Partea românească și-a dorit mereu disputarea finalei, chiar și în acele condiții, deloc încurajatoare pentru două meciuri europene de fotbal. Gazeta Sporturilor amintea chiar de implicarea șefului Federației române de Fotbal, domnul Liviu Juga, în a-i convinge pe unguri să se prezinte la București pentru disputarea partidei tur. Aparent, ungurii au fost de acord, însă în realitate nu au avut niciodată intenția de a onora finala, motivele fiind de ordin politic.

Paul Gidofalvi, președintele comitetului executiv al Cupei europei Centrale, ungur și el, confirmase chiar datele de disputare ale finalelor, turul la București, pe 18 august, returul la Budapesta, o săptămână mai târziu, pe 25 august.

Totul părea decis, însă până la urmă partea maghiară a refuzat participarea la jocuri, s-a încercat chiar mutarea finalei pe teritoriu neutru, la Belgrad, însă și această variantă a fost refuzată. Comitetul executiv al CEC a decis suspendarea ”sine die” (n.red fără stabilirea unei zile/date a disputării) a competiției, din cauza războiului.

Totuși, conform reprezentanților CS Rapid București, instituția sportivă rapidistă a consultat documente, ziare, surse bibliografice referitoare la această speță și a realizat o cercetare a cărei ipoteză – Rapid câștigătoare a Cupei Europei Centrale 1940 – se confirmă.

Documentul elaborat de CS Rapid atestă că echipa maghiară nu a putut onora primul meci de la București, din acest lucru decurgând și imposibilitatea de a organiza returul. Motivațiile neprezentării celor de la Ferencvaros se pare că sunt de natură extrasportivă, fiind, de fapt, ingerințe politice asupra conducerii grupării budapestane căreia, considerăm că i s-a interzis disputarea finalei Cupei Europei Centrale, împotriva unei echipe românești.

Cercetarea a fost tradusă în limba engleză, în regim de voluntariat, de către un suporter dedicat Rapidului. Cercetarea a fost transmisă spre studiu Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), for competent în această speță. Sperăm ca argumentele noastre să fie suficient de convingătoare și pentru IFFHS, astfel ca rezultatele cercetării noastre să fie aprobate și, implicit, Cupa Europei Centrale 1940 să fie recunoscută oficial în palmaresul CS Rapid București.

Noi, rapidiștii de azi, avem datoria morală de a-i cinsti pe eroii noștri, primii care au adus realmente numele țării noastre pe harta fotbalistică a Europei prin calificarea istorică în finală. Petre RădulescuIosif Slivatz, Iosif LengheriuIon Costea, Ioan Wetzer, Ioachim MoldoveanuRadu Florian, Francisc Simkó, Iuliu Barátky, Dan Gavrilescu, Ion Bogdan (antrenor Ștefan Auer) sunt numele intrate definitiv în legenda alb-vișinie, iar dacă demersul Clubului Sportiv Rapid poate aduce dreptate post mortem și recunoaștere a pe hârtie a unor performanțe ce, credem noi, nu vor putea fi egalate ușor de o echipă românească.

Nu credem că suntem subiectivi atunci când afirmăm că Baratky & co. merită să își treacă în palmares nu doar eventul din 1942, ci și primul trofeu european major obținut de o echipă românească. Timpul și implicarea noastră vor face lumină și dreptate, suntem convinși.

Vom reveni în episoadele următoare cu noi momente de glorie care au clădit renumele Rapidului în țară și străinătate.

Leave a Reply